SERVICII PSIHOLOGICE IN CLUJ-NAPOCA
Psihoterapeut Petruța Roșu
Evaluare psihologică, psihoterapie, sau consiliere psihologică? Fie că îți cunosti deja nevoile sau e prima întrebare căreia vrei să îi gasești un raspuns, primul pas este deja făcut.
Decizia de a incepe un proces terapeutic poate fi adesea una înfricoșătoare. E nevoie de curaj pentru a-ți permite să fii complet vulnerabil în fața unui străin. Cu toate acestea, în realitate, prima ședință de terapie creionează direcția către acea versiune a ta la care visezi sau pe care vrei sa o regăsești, iar frica e înlocuită treptat de satisfacție și curiozitate.
Găsirea unui psiholog în Cluj-Napoca poate fi o sarcină complicată, mai ales având în vedere lista imensă de opțiuni disponibile. Căutarea poate fi un proces epuizant, mai ales atunci când vrei să găsești terapeutul care să te înțeleagă.
Mă numesc Petruța Roșu. Sunt consilier psihologic, psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental. Îmi desfășor activitatea atât sub formă ședințelor față-în-față, cât și în mediul online.
Cred că avem cu toții dorința firească de a crește ca individualități și sunt de părere că psihoterapia este procesul prin care faci exact asta – “crești” dincolo de condiția actuală.
Sunt încrezătoare în ideea că putem normaliza, împreună, problemele psihologice cu care ne confruntăm cu toții la un moment dat și că putem ajunge să trăim în comunități lipsite de stigmă și prejudecăți în ceea ce privește sănătatea mentală.
Scopul meu în cadrul ședințelor este să te sprijin în diminuarea suferinței care te-a adus în acest punct – acela de a accepta ajutorul – și să te însoțesc în procesul de conștientizare a emoțiilor, reacțiilor și tiparelor prin care ai ajuns să te raportezi la tine, la ceilalți și la lume.
În cabinetul individual de psihologie, lucrez cel mai adesea cu doliul. Deși societatea tinde să recunoască doar moartea ca experiență care justifică doliul, în viziunea mea doliul este o reacție emoțională la pierdere; orice tip de pierdere. Asta poate să însemne pierderea unei relații, a unui job, sau a casei; pierderea unei emoții, a sănătății (inclusiv a sănătății mentale/emoționale) sau a sentimentului de siguranță; pierderea unei viziuni, a unui vis, sau pierderea a unei părți din ține. Astfel de schimbări duc adesea la experientierea confuziei, depresiei sau anxietății și merită, așadar, susținere și explorare.
TU DE CE CAUȚI UN PSIHOLOG?
Fiecare dintre noi ne regăsim, la un moment dat în viață, în experiențe caracterizate de tipare de ineficiență, frustrare, vină sau rușine. Fie că vorbim despre navigarea propriilor emoții și reacții comportamentale sau despre relațiile complexe din care facem parte, procesul psihoterapeutic – în diferitele sale forme – începe cu acceptarea, în primul rând, a limitelor personale; dar și deschiderea către explorarea potențialului pe care îl deținem. Mai mult decât atât, alături de psihologul potrivit, poți ajunge să trăiești o viață mai împlinită – prin tranziția dinspre tipare de gânduri și comportamente disfuncționale înspre atitudini de viață concordante cu valorile, scopurile și dorințele individuale.
Unul dintre cele mai frecvente mituri despre terapie este că trebuie să ajungi „foarte rău” ca să ceri ajutor. Că trebuie să fii în criză, să nu mai poți funcționa, să ai un diagnostic clar sau o problemă suficient de gravă încât să justifice o programare. În realitate, terapia nu este rezervată doar momentelor-limită. Poți veni și atunci când simți că ceva se repetă, când ești obosit/ă de propriile reacții, când nu mai știi dacă te adaptezi sau doar te abandonezi, când funcționezi în exterior, dar în interior costul devine tot mai mare.
Mulți oameni ajung târziu la terapie pentru că au învățat să minimizeze ceea ce trăiesc. Își spun că „nu e chiar atât de grav”, că alții au probleme mai mari, că ar trebui să se descurce singuri sau că este doar o perioadă mai dificilă. Uneori, această amânare pare rezonabilă. Ai responsabilități, oameni care depind de tine, lucruri de rezolvat. Dar suferința amânată nu dispare întotdeauna; uneori se transformă în anxietate, iritabilitate, epuizare, retragere, probleme relaționale sau sentimentul că nu te mai recunoști.
Un alt mit este că terapia înseamnă să primești sfaturi. Să vii, să povestești ce se întâmplă, iar terapeutul să îți spună ce decizie să iei, ce relație să închei, ce alegere este corectă sau cum ar trebui să îți trăiești viața. În realitate, terapia nu este un loc în care cineva preia controlul în locul tău. Este un proces în care înveți să vezi mai clar ce se întâmplă în tine, ce nevoi ai, ce frici te conduc, ce tipare repeți și ce opțiuni reale ai atunci când nu mai reacționezi automat.
Există și ideea că, dacă începi terapia, trebuie să fii pregătit/ă să schimbi totul imediat. Dar, de multe ori, oamenii ajung în cabinet cu ambivalență. O parte din tine poate ști că ceva nu îți face bine, în timp ce altă parte încă se agață de acel mod de a funcționa, pentru că este familiar, pentru că te-a protejat cândva sau pentru că îți oferă un sentiment temporar de control. În terapie nu trebuie să vii deja convins/ă, curajos/curajoasă și complet pregătit/ă.
Uneori, primul pas este tocmai să înțelegi de ce schimbarea îți este atât de greu de asumat; înțelegerea acestor aspecte este esențială atât pentru consiliere, psihoterapia individuală, cât și pentru psihoterapia de cuplu sau terapia de familie – indiferent dacă formatul terapiei este față-în-față sau online. Un prim scop terapeutic nu este neapărat schimbarea în sine, ci înțelegerea ambivalenței. Ce anume te face să vrei să mergi într-o direcție și ce te face să rămâi pe loc? Ce încearcă să protejeze partea din tine care rezistă? Ce costuri are situația actuală și ce riscuri percepi în schimbare?
Atunci când aceste întrebări sunt explorate cu răbdare, conflictul interior începe să capete sens. În loc să te judeci pentru că „nu poți să te hotărăști”, poți începe să înțelegi de ce ezitarea există și ce rol a avut ea până acum. Majoritatea clienților sunt plăcut surprinși când realizează că, în mod paradoxal, atunci când ambivalența este privită și înțeleasă (și nu forțată sau combătută), găsesc adesea mai multă claritate și libertate de a face alegeri care li se potrivesc cu adevărat.
Un alt motiv pentru care oamenii cer ajutor târziu este rușinea. Rușinea că „ar trebui să știu mai bine”, că „nu ar trebui să simt asta”, că „nu am voie să mă plâng”, că „am tot ce îmi trebuie și totuși nu sunt bine”. Dar terapia nu pornește de la judecarea vieții tale din exterior. Nu măsoară suferința după cât de justificată pare pentru ceilalți. Ceea ce contează este felul în care ceea ce trăiești îți afectează relația cu tine, cu ceilalți, cu munca, cu corpul tău, cu deciziile tale și cu sentimentul de a fi prezent/ă în propria viață.
De la terapie ar trebui să aștepți la un proces, nu o rețetă rapidă. Uneori vei pleca din ședință cu mai multă claritate. Alteori, cu întrebări mai bune decât cele cu care ai venit. Uneori vei lucra practic, pe situații concrete, gânduri, comportamente și reacții. Alteori va fi nevoie să stai mai aproape de emoții pe care le-ai evitat mult timp. Terapia nu înseamnă să fii „reparat/ă” de altcineva, ci să construiești, pas cu pas, o relație mai onestă și mai flexibilă cu tine.
Și poate cel mai important: nu trebuie să aștepți până când totul devine imposibil de dus. Dacă observi că repeți aceleași tipare, că îți este greu să te reglezi emoțional, că relațiile te consumă, că te critici constant, că te simți deconectat/ă sau că viața ta arată bine pe dinafară, dar nu se simte bine pe dinăuntru, este suficient. Nu trebuie să demonstrezi că ai dreptul să ceri ajutor. Este suficient să simți că nu mai vrei să treci singur/ă prin același cerc.
Psihoterapia nu promite să șteargă complet suferința, să vindece instantaneu o dificultate sau să facă să dispară toate situațiile neplăcute din viața ta. Unele contexte nu pot fi schimbate imediat. Unele pierderi nu pot fi anulate. Unele relații rămân complicate. Unele simptome au nevoie de timp, răbdare și uneori de sprijin complementar. Terapia nu îți oferă o garanție că nu vei mai trece prin momente grele, dar îți poate oferi un mod diferit de a le traversa.
Unul dintre cele mai importante scopuri ale psihoterapiei este dezvoltarea rezilienței. Nu în sensul de a deveni „puternic/ă” prin a nu mai simți nimic, a nu mai fi afectat/ă sau a trece peste orice fără să ceri ajutor. Reziliența nu înseamnă să suporți la nesfârșit, să funcționezi impecabil sub presiune sau să îți transformi vulnerabilitatea într-o rușine. Dimpotrivă, reziliența înseamnă să poți rămâne conectat/ă la tine chiar și atunci când lucrurile sunt dificile.
Pentru tine, reziliența poate însemna să îți recunoști emoțiile fără să fii copleșit/ă complet de ele. Să poți observa când intri într-un tipar vechi și să ai mai mult spațiu interior înainte să reacționezi automat. Să poți pune o limită fără să te simți vinovat/ă zile întregi. Să poți cere ajutor fără să simți că ai eșuat. Să poți accepta că unele lucruri dor, fără să concluzionezi că nu vei mai fi bine niciodată.
În terapie, nu lucrăm doar pentru ca simptomele să scadă, deși acest lucru este important. Lucrăm și pentru ca tu să îți construiești o relație mai stabilă cu propriile emoții, cu propriile nevoi și cu propriile reacții. Înveți să înțelegi ce se activează în tine, ce anume te dezechilibrează, ce strategii folosești ca să eviți disconfortul și ce ai putea face diferit atunci când viața nu se așază așa cum ți-ai dori.
În cadrul ședințelor de psihoterapie , reziliența se construiește treptat, prin felul în care începi să răspunzi diferit la situațiile care înainte te blocau, te copleșeau sau te făceau să te retragi. Nu înseamnă că nu vei mai avea anxietate, tristețe, furie, frică sau îndoială. Înseamnă că aceste stări nu vor mai avea aceeași putere de a-ți conduce viața. Înseamnă că, în loc să fii purtat/ă automat de ele, începi să le poți înțelege, regla și integra.
Scopul profund al terapiei nu este să devii o versiune perfectă a ta, imună la probleme. Scopul este să devii mai capabil/ă să trăiești cu luciditate, flexibilitate și grijă față de tine, chiar și atunci când apar dificultăți. Să poți reveni după momente grele. Să poți face alegeri mai sănătoase. Să poți rămâne prezent/ă în propria viață, fără să te pierzi complet în ceea ce doare.
Atunci când nimic altceva nu mai funcționează, încearcă o ședința
Când îți dai seama că problemele cu care te confrunți nu sunt doar probleme “normale”, ci sunt mai mult decât atât…Când nu știi ce să faci pentru a remedia situația, dar știi cu siguranță că nu-ți place încotro se îndreaptă lucrurile…Sau când recunoșți că ceva nu e în regulă, dar îți e frică să începi procesul… Fă-ti curaj!
De obicei, ne gândim la curaj că la ceva de care ai nevoie în momentele importante, când salvezi viață cuiva sau când simți nevoia să aperi ceea ce crezi că este corect – adesea, într-un mod dramatic. Nu realizăm, de multe ori, faptul că este esențial să avem curaj și în momentele mici, liniștite, despre care nimeni din exterior nu știe; curajul este, într-adevăr, prima calitate de care avem nevoie pentru a începe această călătorie… spre bine.
Poate fi o experiență ciudată să stai cu un străin și să-i spui detalii personale despre viață ta. E nevoie de curaj pentru a începe să te deschizi în legătură cu propriile tale lupte. Cu toate acestea, după acea prima ședința inconfortabilă, devine mult mai ușor. Până la urmă, dacă nimic altceva nu funcționează cu adevărat, ce ai de pierdut?
